Vreau sa dorm toata iarna, toata luna februarie, poate si putin din martie. Vreau sa dorm si somnul meu sa topeasca zapada, oamenii, vietile. Sau daca nu se poate asta, eu sa visez si timpul sa se scurga la fel pentru ceilalti. De ce noaptea nu mai e acelasi amalgam de ore petrecute sub plapuma? De ce mi-e somn ziua si noaptea nu pot inchide un ochi?
Si iar ma intreb … si pun intrebari nimanui, pentru ca e intr-adevar frustrant sa vrei raspunsuri dar sa nu ai cui sa i le ceri. Poate e iar starea aia de iarna trecuta. Poate sunt doar eu. In fond, nici macar noaptea, intunericul nu mai poate avea negrul acela. La 12 noaptea, 2, 3, ma uit pe fereastra si vad acelasi cer rosiatic, purpuriu. Poate nu mai disting eu culorile bine. Sau ele nu au aceleasi nuante, definitii pentru mine.
Vreau un somn lung, apatic, fara vise. Nu mai vreau sa visez. Sunt satula de cosmaruri si de vise frumoase. Vreau sa-mi inghit bucata cu bucata viata pana cand, in final, imi va arata si mie ceva nou. Dar e mereu acelasi alb.. candva era orbitor, acum e sters, ingreunat de praf. Vreau sa fiu uitata de toti, de mine, sa caut o bucata de neant, sa-mi vad dorul cum se asterne langa mine, sa vad irealul, fantezia cum devine un prezent palpabil.
Poate chiar nu stiu ce vreau, sau poate stiu asa de bine incat ma amarasc cand realizez cat de imposibil e.
Statea pe un scaun dar simtea ca e defapt un pat. Isi simtea mainile usoare, de parca salteaua ii sustinea fiecare membru. Daca s-ar fi intins, palmele i s-ar fi lipit de calorifer, apoi ar fi urcat incet catre manerul ferestrei. Ar fi vrut sa-l deschida, sa simta vantul cald al verii venind dintre ramurile inverzite ale copacilor… dar era iarna. Era frig si caloriferul nu putea fi comparat cu acel foc pe care-l simtea in interior, arzand fiecare organ, fiecare uncie de sange din ea, clocotind, mistuind orice rest de apa. Lumina in care i se scalda chipul nu era nimic altceva decat un bec ingalbenit, ascuns de o veioza, ce juca rol de soare arzator. Adevaratul astru era undeva sus, in departari cenusii de zapada, pe o alta parte a globului. Si ii era asa de frig.. Intinse degetele sa pipaie caloriferul dar nu era in pat, era pe un scaun rece, in alta parte a camerei de unde privise acel colt intunecat.
Cu pielea rece si sangele clocotind, putea auzi cum cuvintele se rosteau singure, formate de literele pe care chiar ea le ordonase.
- Degeaba fugi, tare, departe… Nu faci decat sa te lovesti si mai tare de inceputul cercului.
Oh, da… Pot scrie mai rau si mai plicticos de atat? Pot avea un blog mai anost de atat? As renunta de n-as stii ca trebuie sa scriu undeva. Urasc lipsa de culoare a iernii si a starii mele.
din coaste ti-am facut
tie degete
si cu inima mea
ti-am dat glas
De ceeeeeeeeeeeeeeee? Iar ninge.. De parca dumnezeu nu a avut destula grija si si-a spart perna lasand fulgii sa ne ingroape de vii. De ce trebuie sa fie iar frig? De ce trebuie sa port iar haine groase cand tot ce vreau este sa vad verdele copacilor, sa ma imbrac subtire si sa mananc inghetata, sa stau afara pana la 9 seara si sa stiu soarele mai degraba ar muri decat sa apuna.
Ma simt ca intr-un glob de sticla cu apa pe care daca il agiti putin il ingropi in zapada artificiala. Ma uit pe fereastra si vad aceiasi fulgi mari, aproape ca niste mingiute, bombardand din diferite directii pamantul. De ce e asa de frig? De ce iarna dureaza trei luni?
Vreau sa fac o prajitura… cu ciocolata. vreau sa dau cuptorul la maxim ca sa simt ca nu numai eu ard si sa-mi creez iluzia ca si soarele e bolnav de caldura.
E pur si simplu prea multa iarna..
Mai nou vreau sa ma afund in bucatarie. De ce? Pentru ca acolo nu ma mai gandesc la ceea ce a fost, este, va fi, nu va fi, nu mai este si n-a fost. Framantand aluatul nu pot sa ma gandesc decat daca am pus destula faina, oare am batut cum trebuie oul, mai trebuia zahar? Dar nu am sa vorbesc despre ce fac eu in bucatarie sau ce senzatie minunata iti da faina ce se scurge printre degete.
Vreau sa vorbesc despre ceva, asa cum vroia si Emma, dar nu stiu despre ce. Nu vreau sa mai vad titlul acela “Leapsa” si cumva vreau sa ingrop celelalte posturi tot mai adanc, pana cand si sentimentele mele vechi, durerile, ura va fi uitata, moarta sub invelisul proaspat de cuvinte. Din nou, vreau sa scriu o poveste. Dar stiu ca daca o voi incepe, se va transforma in tot ce visez si-mi doresc. Defapt, scriitori scriu despre ceea ce ar vrea ei sa citeasca.
Ma gandesc la faptul ca nimeni nu ma mai cunoaste asa bine.. si rad. Nu vor stii niciodata de ce ochii mei sclipesc, de ce tac, de ce vorbesc, de ce ma agat cu atata disperare de lumi fantastice si de ce tin asa de mult la ideea ca eu inca sunt copil. Eu inca sunt copil. Orice mi-ati spune, eu mereu o sa fiu copil. Nu atat pentru ca lumea are ideea preconceputa ca ei sunt inocenti, ci tocmai pentru faptul ca nu este asa. Copilul este probabil omul cel mai crud. Eu am fost in acelasi timp si nevinovata si cruda. Asta este copilul. Sa fi capabil sa gandesti sau sa spui lucrurile cele mai oribile, sa ti le doresti, sa vrei raul, sa vrei razbunare, sa arzi de furie si in acelasi timp sa poti sa te calmezi mancand o simpla inghetata, sa uiti tot, sa nu poti sa stai suparat mult timp, sa plangi atunci cand un catel e batut dar sa omori cu cruzime gandacii, sa doresti zambete pe chipurile altora. Copiii nu sunt simpli, nu se pierd odata cu varsta. Ei pot zambi angelic si aduce fericirea in timp ce gandurile lor sunt pur dracesti.
Si poate chiar si asa.. spunand toate acestea, voi nu v-ati prins de ce eu sunt inca un copil si probabil voi fi mereu unul. Sau daca ziceti ca m-ati inteles atunci probabil ati facut-o in chip eronat. Am spus odata, pe blogul acesta ca eu sunt cel mai mare mister al meu. Ei bine nu e asa. Eu sunt cel mai vast vis, cosmar al meu. Si ma amuza si in acelasi timp ma supara intr-o oarecare masura, ca nimeni nu ma va ghici niciodata pana la capat.
Ma duc sa fac aluatul..
Iau eu leapsa pe care Emma nu stie cui sa i-o dea ^^
1.Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi-o la pagina 18 şi scrieţi al patrulea rând.
“…pe care au stiut amandoi cu voluptate sa-l incarce cu destul venin.” F.M. Dostoievski – Demonii
2.Fără să verificaţi, cât e ora ?
22: 45 ?
3.Verificati.
22: 38
4.Cu ce sunteţi îmbrăcat(ă) ?
Cu pijamaua mea cu pinguin chior.
5. Înainte de a răspunde la acest chestionar la ce vă uitaţi ?
La blogul Emmai.. ( sau ar trebui sa zic “pe”? 
) )
6. Ce zgomot auziţi în afară de cel al calculatorului ?
Vocile unor politicieni daunand grav televizorului..
7.Când aţi ieşit ultima dată şi unde aţi fost?
Acum patru ore la scoala..
8. Ce aţi visat ieri noapte ?
Am visat ca am visat (sau chiar asa a fost in vis?) ca Scaraoschi era la mine in camera ( sau poate era doar ceva infricosator si malefic? ) si am fugit din pat tipand mut ca o bezmetica incercand sa ies pe usa.. si cand m-am trezit in miez de noapte muream de frica. Ceva dauneaza grav somnului meu ^^
9.Când aţi râs ultima dată ?
Pe bune? Acum ceva mai multe ore..
10. Ce aveţi pe pereţi în încăperea în care sunteţi?
Multe desene/ picturi/ schite
11. Care-i ultimul film pe care l-aţi văzut ?
“Dorian Gray”
12. Aţi văzut ceva ciudat azi ?
Nu chiar.. am vazut lumea.. si m-am simtit ciudat.
13. Ce părere aveţi despre acest chestionar ?
.. incerc sa inteleg de unde naiba ii vin Silviei aceste intrebari
14. Spune-ne ceva ce nu ştim încă.
Sunteti niste amortiti
15. Prenumele copilului dumneavostră, dacă ar fi fetiţă.
Iti bati joc de mine? )
16. Şi dacă ar fi băiat?
Iti bati joc de mine? ) ca sa ma gandesc la asta trebuie sa ma gandesc mai intai la chinurile facerii ( sper ca Dumnezeu are punct comun cu femeia aici )
17. V-aţi gândit vreodată să locuiţi în străinătate ?
De prea multe ori..
18. Ce aţi dori să vă spună Dumnezeu la Porţile Raiului?
“In iad exista ciocolata si o poti manca iar Eu am simtit cand am facut lumea aceeasi durere infernala pe care o simte femeia cand naste. De asta nu v-am ras de pe fata pamantului pentru ca nu as mai fi suportat inca o data chinurile facerii”
19.Dacă aţi putea schimba ceva în lume, ce ar fi ?
As inlocui bataile cu sortimente de ciocolata si ipocrizia cu inghetata.
20. Vă place să dansaţi ?
Deloc.
21. George Bush ?
Inca nu a facut stop cardiac?
22. Ce aţi văzut la televizor ultima dată ?
2 minute din Lord of the rings 2.
Ai simtit vreodata ca mergi pe strada si la orice te-ai gandi, totul iti pare mult prea viu? Fiecare scartait al zapezii sub picioare, fiecare adiere inghetata de vant e un ac ce te impunge. Asta am inceput eu sa simt..
Mergeam pe acelasi drum, in acelasi ger si in gand aveam o singura voce care parca imi facea in ciuda. Aerul, lumina, soarele, frigul, vantul, zapada, vocile, pasii, timpul… fiecare ac parea un cerc dureros ce se lipeste de pielea mea. Tot ce vedeam in fata imi parea un tablou in care eu ma scurg pentru a mia oara. Strada, zapada, gerul, lumina, cerul, copacul eram eu. Toata lumea se regasea in pielea mea, in urmele acelor din mine, iar eu ma regaseam de asemenea in tot. Nu stiu cum sa explic ce-am simtit, in acelasi timp ma vedeam nascuta din nou, intr-un colt de lume uitat si moarta pentru a mia oara intr-un cerc. Si vocea din capul meu spunea “cercul e viata ta, il poti mari sau micsora cat vrei dar la un moment dat trebuie sa te intorci la ceea ce esti” . Si ca un raspuns tot corpul meu se incorda, incercand sa goneasca sunetul sa refuze ceea ce probabil era scris in stele.
Inca o data am simtit ca toata viata mea se rezuma la o cautare, la o goana continua, nebuna. De data aceasta am refuzat sa-i mai dau goanei mele un scop. Am vrut doar sa ma prabusesc in zapada si sa dorm, sa-mi amintesc de acele momente cand cerul nu era despartit de pamant si cand totul era un mare nimic. As vrea sa pot defini acel nimic, sa-mi pot spune ca la un moment dat ma voi cufunda in el..
Vreau sa scap.. sa fug.. dar picioarele mi se taie in momentul in care le spun sa fuga.
Aburul iesea din cana, strecurandu-se printre particulele de aer, cautand sa se raspandeasca prin camera, purtand mirosul mai departe. Parea o flacara alba, un corp mladios ce se zbatea in vant, cautand o mana in care sa se ghemuiasca, un ochi de aburit. Frigul din incapere parea ca se topeste in jurul aburului, lasand caldura sa se prelungeasca pana in cel mai indepartat colt. Dar mirosul? Atinsese fiecare nara si se lipise de fiecare geam facand peretii sa pluteasca.
Patrunse in gura, inghitind corpul din interior si facandu-l sa pluteasca in miros, in caldura, in abur… Si-atunci cana se sparse si se imprastie pe podea. Corpul exista din nou, senzatia disparu si visul se incheie…
- Mai vreau o cana de ciocolata calda.
( Voi realizati cat de mult iubesc eu ciocolata daca obosita fiind am incercat sa descriu ceva indescriptibil, facand astfel o descriere vai si amar de ea? )
Ma intreb oare ceea ce gandesti ca simti e acelasi lucru cu ceea ce simti? Si ceea ce simti poate fi numit de un gand? Dar un cuvant? As vrea sa stiu cand nu mai sunt indiferenta ce urmeaza si de ce. Cand respiri, cand modelezi un bulgare de plastilina, un cuvant, cand te exprimi, te exteriorizezi, te nasti sau te gandesti? Gandind nu pierzi oare spontaneitatea inimii?
Intr-un moment mai scurt decat o secunda, ai putea oare sa-ti pierzi ideea si capeti in schimb un nou sentiment? Si daca-i asa.. cum poti oare sa nu te simti singur cu noua ta inima drept invelis privind prin ceea ce obisnuia sa fie o biata fereastra, acum sparta. Ai putea sa atingi ceea ce priveai, ai putea sa te convingi de realitatea sa si totusi stai in acel invelis fraged intrebandu-te ce gandeste.. Asta fac eu. Dar e gresit sa ma intreb ce gandeste cineva, trebuie sa stiu ce simte.
Totul in mine se schimba prea repede.. Fericirea, tremurul, gandul, convingerea. Si ma supara faptul ca-s paranoia, fricoasa, nesigura de altii…
Nu conteaza.. n-am mai mancat ciocolata de doua zile, de aici mi se trage.
Care ti-e primul gand cand te trezesti?
Daca ti-as spune ceva in care tu n-ai crede.. m-ai crede? Daca as folosi un cuvant al carui inteles s-a pierdut, l-ai citi? Si cand o sa fiu trista, sa-mi spui ca tu ai sa ma faci sa zambesc.
Vreau sa spun atatea… si nu pot. Defapt, nu vreau decat o imbratisare si o ciocolata. De ce iubim noi ciocolata? Pentru ca e dulce, are lapte, e un deliciu si un vis frumos. Si e ciocolata.
Iubesc ciocolata. Tu iubesti?
Mi-e frica de ceva, nu stiu de ce. Si am senzatia asta de o zi.. ca vreau ceva si nu stiu ce. Caut ceva, bajbai pe intuneric dupa, pe o carare aranjata haotic intr-un plan indepartat si nu stiu ce. Si mi-e frig… dar parca nu am de ce sa ma tem. Parca…
Nu stiu ce simt, ce vreau, ce-mi doresc sau ce caut. Si albastrul ala ma sperie si in acelasi timp ma face sa zambesc. Pare o mare calma in care te poti pierde… sau se poate preface intr-un ghetar ce ma va strapunge. Si.. azi parea verde. Sunt obosita. M-as culca si-as visa ceva frumos sau mai bine, n-as visa nimic.
“Vreau sa-ti pot cuprinde privirea, sa ma pierd in acea mare albastra si salbatica dar ma tem sa nu se preschimbe intr-un sloi de gheata care sa ma strapunga. Imi doresc sa ma pierd in ea.. E un albastru asa calm.. si totusi, cateodata mi-e frica sa nu se reverse in mine, sa ma inghita.”
Mi-e si sila sa spun ” incep anul”.. Am sa spun doar ca regret nespus de mult si as vrea sa dau timpul inapoi. Dar tot ce pot face este trec peste si sa-mi invat lectia.
A fost un cosmar. Nu mi-am imaginat vreodata ca o sa am asa o oroare de bara aia metalica, de bipul ascutit si de cearceafurile reci si albe. Nu cred ca si-ar dori cineva sa citeasca in detaliu asa ceva.. Oricum de mult as vrea sa uit, sa scap de cuvintele din mine, tot nu pot sa o fac, de parca ar fi chiar branula aia infipta in vena pe care nu aveam forta sa o scot, sau tifonul pe care nu-l puteam rupe.
Cel mai stupid lucru e ca in tot acest cosmar, lumea incerca sa ma asigure ca arat bine. De ce naiba mi-ar pasa daca in acel moment, dupa ce mi-am golit tot interiorul sunt sau nu frumoasa? Absurd si stupid si… nici nu mai am chef sa continui. Mi-e somn.. vreau sa uit..
